acasă

Beneficiul general al activității fizice îl reprezintă îmbunătățirea stării de sănătate, iar pe termen lung, unul dintre efectele cele mai importante ale practicării exercițiilor este stimularea metabolismului. Aceasta înseamnă că, efectuând mai multe exerciții fizice, organismul va produce din ce în ce mai multă energie, chiar şi în repaus!
Poate te întrebi “cum să găsesc un sport potrivit pentru vârsta și condiția mea fizică?”. Găsirea unui sport potrivit și care să îți placă e un lucru important. Dacă nu ai timp să mergi la sală și ai la dispoziție câteva echipamente de gimnastică, care te ajuta să te menții formă în confortul propriei case, atunci fitness-ul este sportul recomandat. Alegerea acestei soluții de întreținere presupune executarea corectă a exercițiilor şi folosirea adecvată a aparaturii din dotare, precum și o luptă continuă cu comoditatea.
Rolul meu în aceste pagini este acela de a-ți dezvălui din tainele acestui sport, oferindu-ţi informații, noutăți, răspunsuri la întrebări, antrenamente generale și personalizate, pentru orice categorie de vârstă.

________________________________________

Cuprins blog

Nu este vorba doar de un simplu sumar, acesta cuprinde linkuri care te vor purta, grație unui simplu clic, către segmentul care te interesează.

1. Antrenamente şi exerciții organizate pe grupe musculare.

2. Programe de antrenament.

3. Addénda.

________________________________________

Întrebări şi răspunsuri pentru începători

1. unde se poate face gimnastică acasă?
Preferabil în aer liber sau într-o cameră bine aerisită - spaţiul necesar cam 1,5/2 mp.
2. când?
Depinde. Sunt persoane care dimineaţa se simt pline de vigoare şi dinamism, iar altele care se scoală greu şi se simt obosite. Pentru primele, ora ideală este dimineaţa. Seara, câteva extensii însoţite de inspiraţii adânci şi expiraţii susţinute, prelungite. Pentru celelalte, invers.
Nu se face niciodată mişcare niciodată imediat înainte sau după mesele principale. După masă, trebuie să treacă cel puţin 2 ore. Dacă ai mâncat de curând, lasă să se efectueze digestia. Altfel, rişti să o întrerupi şi alimentele neasimilate să stagneze.
Nu se face gimnastică nici înainte de culcare, căci corpul sub tensiune nu-şi va găsi numaidecât somnul.
3. cât?
Pentru întreţinere, până la 30 de minute, minim 15 minute.
Pentru slăbire, o oră, în cazul unui organism sănătos. În cazul unor complicaţii ale obezităţii, după sfatul medicului.
Persoanele în vârstă, neantrenate, 10 minute. Cele antrenate, 20 minute.
4. în ce ritm?
Mişcările rapide sunt recomandate pentru slăbire, însă cer antrenament pentru a nu provoca oboseală accentuată şi demoralizare, urmată de renunţarea la bunele intenţii.
Exerciţiile lente dezvoltă volumul muscular.
Chiar dacă sunt făcute rapid, exerciţiile trebuie executate complet, gândit.