16 februarie 2013

Întrebări şi răspunsuri pentru începători

1. unde se poate face gimnastică acasă? 
Preferabil în aer liber sau într-o cameră bine aerisită - spaţiul necesar cam 1,5/2 mp. 
  
2. când?
Depinde. Sunt persoane care dimineaţa se simt pline de vigoare şi dinamism, iar altele care se scoală greu şi se simt obosite. Pentru primele, ora ideală este dimineaţa. Seara, câteva extensii însoţite de inspiraţii adânci şi expiraţii susţinute, prelungite. Pentru celelalte, invers.
Nu se face niciodată mişcare niciodată imediat înainte sau după mesele principale. După masă, trebuie să treacă cel puţin 2 ore. Dacă ai mâncat de curând, lasă să se efectueze digestia. Altfel, rişti să o întrerupi şi alimentele neasimilate să stagneze.
Nu se face gimnastică nici înainte de culcare, căci corpul sub tensiune nu-şi va găsi numaidecât somnul.

3. cât?
Pentru întreţinere, până la 30 de minute, minim 15 minute.
Pentru slăbire, o oră, în cazul unui organism sănătos. În cazul unor complicaţii ale obezităţii, după sfatul medicului.
Persoanele în vârstă, neantrenate, 10 minute. Cele antrenate, 20 minute.

4. în ce ritm?
Mişcările rapide sunt recomandate pentru slăbire, însă cer antrenament pentru a nu provoca oboseală accentuată şi demoralizare, urmată de renunţarea la bunele intenţii.
Exerciţiile lente dezvoltă volumul muscular.
Chiar dacă sunt făcute rapid, exerciţiile trebuie executate complet, gândit.