30 august 2013

Femeia, antrenamentul şi dieta


Oricare ar fi scopul urmărit,  prin practicarea exercițiilor fizice se va observa îmbunătățirea sănătății şi a formei fizice, iar cu ajutorul unei diete adecvate, aceste avantaje se vor accentua. Antrenamentele fizice, indiferent dacă vor fi folosite exerciţii cu îngreuiere (de tip culturism) sau exerciții cu caracter preponderent aerob (alergări, ciclism, gimnastică aerobică etc.) pot fi practicate la orice vârstă. Respectând şi o dietă sănătoasă, rezultatul este menținerea sub control a greutății, inclusiv în timpul sarcinii, menopauzei sau menstruației, studiile efectuate evidențiind faptul că femeile active din punct de vedere fizic au în aceste perioade un tonus mai bun decât cele sedentare.
Majoritatea femeilor îşi doresc un corp suplu şi tonifiat, calea cea mai simplă părând regimul alimentar, mirajul produselor minune precum ceaiuri şi substanțe de slăbit. Acestea nu pot duce decât la repetate insuccese, motiv pentru care pentru a obţine rezultatele dorite este timpul să ne orientăm spre exerciţiile fizice, ţinând seama de o dietă rațională şi sănătoasă. Antrenamentul fizic poate fi făcut în sala de sport, aer liber, acasă, cel mai important factor fiind regularitatea practicării exerciţiileor fizice. Pentru un corp armonios sunt necesare între 30 minute şi 1 oră de mișcare zilnică, combinând antrenamentele cu greutăți cu antrenamentul aerobic.
Alimentația sănătoasă şi rațională presupune cunoașterea necesarului de calorii de care avem nevoie zilnic în vederea susținerii activităților de bază, iar în funcție de ceea ce ne-am propus - menținerea, scăderea sau creșterea în greutate - va varia numărul de calorii consumate. Pentru calculul necesarului zilnic de calorii vom folosi metoda Benedict, o metodă precisă şi ușor de aplicat:
655 + (9,6 x Greutatea) + (1,8 x Înălțimea) - (4,7 x Vârsta) = necesarul zilnic de calorii pentru menținerea greutății corporale.
De o importanţă majoră este şi procesul de detoxifiere a organismului, înainte de începerea unei diete, acesta fiind absolut necesar pentru obținerea unor rezultate remarcabile. O dietă de detoxifiere cu fructe este uşor de ținut - se poate ţine o zi pe săptămână, repetând-o în fiecare săptămână. De asemenea, te poţi elibera de toxine prin saună sau folosind produse special concepute pentru eliminarea substanțelor toxice din organism.
Pentru a scăpa de kilogramele în plus, de un ajutor de neprețuit este şi sauna - şi în plus, vei obţine o piele sănătoasă şi curată, eliminarea toxinelor, relaxarea, fortifierea căilor respiratorii (iarna). Însă, trebuie să ţinem cont de faptul că toate ședințele de saună indiferent de tipul acestora - uscate, băi de aburi, cu infraroşii - trebuie realizate în alternanță cu cu perioadele de răcorire a organismului şi fără a abuza de timpul de expunere.
Şi întrucât a slăbi frumos, fără vergeturi şi fără piele lipsită de elasticitate este ţelul oricărui program de slăbit, nu trebuie să neglijăm masajul, printre beneficiile acestuia numărându-se reducerea sau prevenirea celulitei, circulaţia sangvină îmbunătățită, tonifierea musculară şi destinderea.